Prezentare curs Inscrieri Program curs Atelier foto Galerie foto Forum Escamonde

 

ATELIERUL DE FOTOGRAFIE VI

 

       Acest curs este destinat tuturor pasionaţilor de fotografie, în special începătorilor şi celor de nivel mediu. Informaţiile prezentate în cadrul cursurilor sunt de un real folos tuturor categoriilor de fotografi, dar plecăm de la ideea că avansaţii şi profesioniştii le ştiu şi le folosesc deja.

       În cadrul celor 15 şedinţe vom parcurge multe dintre dilemele tehnice ale fotografiei, vom învăţa să folosim la maxim aparatul foto şi să compunem imagini captivante.

       Vom începe prin a prezenta şi desluşi tehnica fotografică, care sunt factorii tehnici ai unei imagini, cum putem controla aceşti factori care creează o imagine şi cum îi putem folosi pentru a realiza fotografiile dorite. După ce vom avea bine memorate aceste detalii tehnice vom trece la partea artistică a fotografiei şi vom parcurge pe rând majoritatea genurilor foto: portret, peisaj, arhitectură, fotografia de studio etc.

       În cadrul cursurilor toate explicaţiile tehnice vor fi însoţite de imagini proiectate, pentru a putea înţelege mai bine schimbările fiecărei setări pe care o putem face. Vom vizualiza şi comenta constructiv imaginile realizate de către cursanţi şi vom avea la dipoziţie un studio foto pentru a învăţa să lucrăm în acest gen de fotografie – fotografia de studio.

       Şi în cadrul acestui atelier de fotografie se va continua formarea unei comunităţii a pasionaţilor de fotografie prin ture foto, întâlniri şi expoziţii de grup.

       Cursurile se vor desfăşura miercurea între orele 18:00 - 21:00, în perioada 15 sept. 2010 - 19 ian. 2011, la adresa: Str. Goleşti, nr. 5 - Ploieşti, et 2. Ne rezervăm dreptul de a modifica programa cursului, în funcţie de apariţia unor evenimente neprevăzute, dar cu obligaţia de a anunţa toate persoanele interesate de aceste schimbări în timp util.

 

 

 

 

© 2005-2010 Clubul de Turism si Arte "Escamonde" Ploiesti