Tot ce ne-a rămas din industrie, este în fundal


Expozanți: Andreea Ionașcu, Auraș Chivu, Cătălin Munteanu, Cristina Olteanu, Diana Stanciu și Nora Flămând.

Curator: Cătălin Munteanu

Cu această expoziție grupul de fotografi prahoveni format din Andreea Ionașcu, Auraș Chivu, Cătălin Munteanu, Cristina Olteanu și Diana Stanciu, își propune să prezinte situația industriei decăzute din Ploiești și Câmpina în dialog direct cu fotografia fashion – realizată printre ruinele acestei industrii. În ajutorul acestor artiști, vine și Nora Flămînd, o fotografă din Cluj, obținând astfel nu doar un plus în calitatea imaginilor prezentate, ci și un sentiment unitar, pentru publicul din întreaga Românie. Soarta  industriei din Ploiești, este similară cu cea din toată țara.

Dacă în 1856 la Ploiești se deschidea prima rafinărie din lume, iar în perioada interbelică, în această zonă funcționau mai mult de zece rafinării, astăzi lucrurile se află la polul opus. Doar două rafinării mai funcționează aici, dar și acelea la o capacitate redusă. Permanent sunt demontate instalațiile de producție și prelucrare și este ușor să deducem faptul că în curând totul va rămâne doar o amintire.

În afară de procesarea petrolului, industria prahoveană producea și multe alte produse industriale sau de uz casnic. Cu toate că Prahova încă este unul dintre județele cu cea mai mare producție din România, capacitatea sa de a prelucra materiale brute și de a le transforma în bunuri, a scăzut drastic. Putem spune că industria prahoveana și-a închis porțile. De la zeci, poate chiar sute de mii de angajați, astăzi cifrele au scăzut dramatic, iar platformele industriale au fost preluate de societatea de consum. Zeci de supermarketuri și mall-uri și-au deschis ușile, iar în interiorul lor sunt comercializate în mare parte mărfuri de provenineță internațională, nu românească.

Tot ce era românesc, astăzi are capital străin și cu toate că taxele ajung în bugetul țării, adevăratul profit părăsește granițele noastre. Am devenit o societate de consum.

Pentru a produce un impact vizual cât mai puternic, curatorul acestei expoziții – Cătălin Munteanu – a ales să îmbine stilul documentar cu fotografiile portretistice și fashion – realizate exact în decorul ruginit al industriei pierdute. Se contopesc astfel două medii, iar rezultatul este starea unei națiuni decadente, care tot ce poate folosi din această colosală moștenire, este un fundal pentru fotografiile de modă.