Smârdar și ploaie în Ciucaș

Dimineața de 11 iunie ne-a adus pe toți la locul de întâlnire din oraş pentru cea de-a 4 a tură montană din vara aceasta. Echipați cu rucsaci şi bună dispozitie, insă uşor adormiți, ne-am adunat la ora 8, iar după stabilirea ultimelor detalii referitoare la traseu şi la programul celor două zile ne-am grupat în cele 5 maşini şi am pornit spre Cheia. Ne-am luat rămas bun de la soarele şi căldura din Ploieşti pentru a întâmpina cu voioşie aerul răcoros de munte. Drumul a fost scurt şi plăcut, iar grupul a fost reîntregit la Cabana Muntele Roşu, de unde am pornit prin pădure pe traseul ce ne conducea spre prima provocare a zilei : o stâncă de grad mediu de dificultate care ne-a pus la încercare determinarea fizică si psihică de a ajunge sus, o competiție cu noi înşine.
Cu multă voie bună şi nerăbdare, o doză de energie împărțită tuturor şi niste jeleuri dulci am asistat la instalarea corzilor şi ne-am pregătit echipamentul pentru escaladă. Cei mai curajoşi dintre noi au spart gheața şi s-au urcat primii, dornici să ajungă victorioşi în vârf. Am avut chiar şi o “competiție”, amicală, bineînteles, pentru cel mai scurt timp de parcurgere a traseului.
Vremea puțin imprevizibilă de la munte ne-a oferit jumătate de oră de “repaus”. Nici măcar ploaia puternică nu ne-a tăiat avântul şi, coborând rapid de pe stâncă ne-am strâns cu toții sub pomii ce o înconjurau. Acoperiți de pelerine, ne-am păstrat veselia şi voia bună învățând noduri sau jucându-ne, împărtăşind poveşti şi glume.
Energia noastră pozitivă, dar şi determinarea de a urca în vârf au îndepărtat ploaia în final, aşa că ne-am reluat activitatea, urcând pe cele doua trasee, iar în vârf , oprindu-ne pentru câteva momente înainte de rapel pentru a admira peisajul înalt şi pentru a ne bucura de natură, de propria reuşită şi de soarele ce şi-a făcut apariția din nou după o pauză de câteva ore bune… Acum, chiar şi cei mai sceptici dintre noi şi-au luat inima în dinți, hamul şi casca şi au pornit pe traseu, încurajați atât de sus, de la finalul traseului, cât şi de jos.
După câteva ore de cățarat, voie bună şi multe poze, o noua ploaie ne-a “îndemnat” să ne retragem către maşini , la Cabana Muntele Roşu . De aici am pornit în căutarea unui loc călduros şi primitor pentru masa de prânz.
Restaurantele hotelurilor nu au părut foarte primitoare, aşa că ne-am îndreptat spre o cabană de lemn, o veche “ascunzătoare” a unuia dintre noi. Locul era conform poveştii, decorat rustic, cu lemn şi blănuri , bănci lungi şi masive , gata să primească un grup înfometat dupa câteva ore de escaladă şi un traseu prin ploaie ca al nostru. Ceaiul cald şi mâncarea au sosit de îndată, râsetele şi glumele s-au strecurat şi ele între felurile de măncare, iar la final , tortul “egiptean” le-a atras atenția chiar şi celor mai puțin pofticioşi din grup, acesta compensând parcă fiecare secundă de efort, fiecare cățărare şi alunecare de pe stâncă, fiecare strop de ploaie.

Carmen Vasile

După câteva ture de escaladă, un duș natural și o masă copioasă am ajuns ușor murați la locul de campare. Pentru mine prima noapte la cort avea să fie provocatoare fiindcă aveam un sac de dormit mult prea subțire. Bravo, Cătă, bună treabă! Am montat corturile și după ne-am pus pe adunat lemne pentru un foc de tabăra . Țeapă! Niște jandarmi binevoitori au oprit și ne-au atenționat de costurile rotunjoare ale tentativei noastre de încălzire. În lipsa focului am poziționat strategic niște lanterne în copaci, ne-am așezat într-un cerc și am venit cu diferite idei de jocuri de grup. Ce poate fi mai haios ca niște adevăruri incomode spuse într-un grup de oameni frumoși și ușor amețiți. Sau să îl imiți pe friendly George (well played Alex). La fel ca orice pasionat de munte respectabil, Mihaela și-a adus cu ea chitara și ne-a cântat din repertoriul ei folk despre vieți de vagabond și păduri nebune. Și noi pe langă ea lălăiam afon, zgomotos și vesel. Pe la 12 oboseala a început să își facă simtită prezența și ne-am retras pe rând în cortur . Nu a fost atât de frig pe cât mă așteptăm și din fericire nici Bărbosul nu a dat cu ploaie. Mai pe la 7, mai pe la 8 capete somnoroase au început rând pe rând din corturi. Unii mai obosiți, alții mai energici, însă cu toții flămânzi am împachetat repejor, am lăsat o parte din bagaje în mașini și am continuat la pas traseul spre cabana Ciucaș, unde urma să luăm micul dejun.

Cătălina Dragomir

După o noapte furtunoasă plină de joculețe și veselie, ne trezim mangâiați de blândele raze de soare. Unul câte unul, popândăii scot nasucurile din sacii de dormit și din corturi. Se dezmeticesc și pentru că sunt puși pe fapte mari strâng repede corturile din zona de campare și pornesc printre picăturile răzlețe spre Cabana Ciucaș.
Încă de la începutul zilei vremea și-a propus să se joace cu noi, dar reușim șă ne menținem energici și rezistăm tentațiilor de a da înapoi.
Așa că dupa un drum ce ne-a pus la încercare pe Valea Berii, drum care până nu demult era o simplă potecută bătută de turmele de oițe prin frumoasa pădure, ajungem la Cabana Ciucaș, unde poposim pentru un ospăt regesc cu biscuiți, unt și magiun ce îmi aduce aminte de copilărie.
Ne-am odihnit, ne-am adunat energia și iată că pornim din nou spre vârf entuziasmați și cu zâmbetul pe buze ca de fiecare dată pe traseul marcat cu bandă roșie. Furați de peisaje, din când în când peste grupuleț se lasă liniștea, momente în care fiecare rătăcește în mintea lui. Dar nu prea mult! Pentru ca ne aducem aminte de melodiile fredonate cu o seara înainte.
Pășim timizi dar sigur și ne apropiem tot mai mult de destinația propusă. Pe traseu ne întâlnim cu două doamne care ne anunță că suntem aproape și totodată ne spun de vremea schimbătoare ce are să vină. Le salutăm cu tot respectul și le spunem “Pe curand!” Babelor care stau la sfat înca din Cretacic și ne continuăm traseul.
Nu după mult timp ajungem și pe Vârful Ciucaș (1954 m), unde mama natură s-a gândid să ne facă o surpriză frumoasă și să ridice norii astfel încât să ne bucurăm și noi de o priveliște minunată. Așa că, ne grăbim să facem o ședință foto reușită, după care ne întindem la vorbă cu străjerul muntelui. Cine este el? Un câine ciobănesc bătrân și răbdător care ne-a întampinat cu blândețe.
Am admirat, ne-am pozat și iată că vine vremea să plecăm, tocmai la timp pentru că norii se coboară din nou peste noi și începe joaca de-a ploaia, până la Cabana Ciucaș, unde facem din nou un popas pentru o ședință de grup pentru a discuta despre una despre alta. Speranța că vom coborî pe vreme bună am păstra-o, dar soarele s-a decis să se ascundă și să lase norii să își facă de cap în timp ce popândăii, pricăjiți și uzi din cap până în picioare (in special) ajung la mașini.
Ne luam la revedere și țopăim fiecare la locul lui, pornind cu același zâmbet dar puțin obosiți spre casa (pentru că o casă nu încape în valiză).
Ne vedem curând într-o altă aventură!

Mihaela Ristea

  • _MG_3302
  • _MG_3334
  • _MG_3374
  • _MG_3314
  • _MG_3404
  • _MG_3406
  • _MG_3422
  • _MG_3450
  • _MG_3525
  • _MG_3515
  • _MG_3555
  • _MG_3572
  • _MG_3600
  • _MG_3608
  • _MG_3635
  • _MG_3649
  • _MG_3703
  • _MG_3708
  • _MG_3667
  • _MG_3737
  • _MG_3759