Turiști mici printre jnepeni mari

În tura de duminică m-am simţit mai mult ca niciodată turistă în ţara mea. Nu am avut ocazia să vizitez minunata Românie până acum şi fie vorba între noi, nici litoralul nu îl cunosc prea bine, deşi am crescut în Mangalia. Lucrul acesta se datorează şi lipsei de îndrumare, dar cred că principalul este lipsa de valorificare a potenţialului turistic.

Am fost întrebată de multe ori în oraşul meu „ce se poate face aici, ce se poate vizita?”. Muntele nu pare să aibă aceeaşi problemă, totuşi nici aici turismul nu este valorificat aşa cum aş fi crezut/sperat. De cele mai multe ori „atracţia” principală este un loc precis, de exemplu Babele sau Cascada Urlătoare. La Babe încă nu am fost (deşi apropiaţii şuşotesc că nu mai e ce era odată), dar ajunsă la celebra cascadă am rămas destul de dezamăgită. Dezamăgită de oameni, de amenajare, de încercarea tristă de a vinde un măruntiş sub o umbrelă decolorată de soare. Lângă, un cuplu de liceu se tot chinuia cu fabricarea unui selfie de „uite ce fericiţi suntem!”. Cascada părea gri şi nebăgată în seamă.

Traseul parcurs de noi nu mi s-a părut dificil de parcurs, mai ales că am făcut multe opriri. Odată ajunşi în Sinaia cu maşina, am pornit spre Poiana Stânii, am mers pe Piciorul Pietrei Arse până la Platoul Bucegi şi ne-am continuat drumul pe traseul Jepii Mari, în jos, către cascadă. Am întâlnit destul de mulţi călători pe drumul nostru, dar ne-a atras atenţia şi maşina ce se plimba neostenită printre jnepeni şi banca de lemn distrusă fără rost şi ambalajele/dozele de suc rătăcite, săracele prin pădurea deasă. Lucrurile astea umbresc cumva fericirea de a avea în jurul tău peisaje pe care doar în fotografii reuşeşti să le vezi.

Singurele autorităţi pe care le-am întâlnit în aceste ture ori ne-au cerut bani, ori au urlat la noi să coborâm pe “nu ştiu unde, că pe dincolo alunecăm” (cum am păţit la Cascada Urlătoare). În rest lumea se poate desfăşura după bunul plac. Căci, normal, aşa este în “vacanţă”! Noi să ne simţim bine, că natura tot acolo rămâne!

Trist a fost să văd şi o clădire din 1910 lăsată să cadă în legea ei. Este vorba de Cantonul Naturaliştilor numit şi Cantonul Jepi aflată în rezervaţia de jnepeni. Dar nu mai insist şi cu ea, căci, dacă scot muntele din ecuaţie, ar putea fi vorba de orice clădire cu importanţă istorică a României. Dacă aveţi curiozitatea vă documentaţi singurei. Una peste alta, tura a fost la fel de faină precum celelalte, însă, cred că pe măsură ce vizităm mai mult ar trebui să devenim din ce în ce mai conştienţi de problemele din jurul nostru şi poate să încercăm să găsim soluţii. Dar, în acelaşi timp, cu toţii ştim că românilor le stă mai bine când se plâng, nu-i aşa?

Sper doar să nu mai plângă cu ambalaje.

Alexandra Savu

  • _MG_4066
  • _MG_4085
  • _MG_4081
  • _MG_4103
  • _MG_4100
  • _MG_4073
  • _MG_4104
  • _MG_4106
  • _MG_4107
  • _MG_4119
  • _MG_4148
  • _MG_4120
  • _MG_4143
  • _MG_4123
  • _MG_4140
  • _MG_4151
  • _MG_4159
  • _MG_4187
  • _MG_4196
  • _MG_4182
  • _MG_4165
  • _MG_4168
  • _MG_4189
  • _MG_4200
  • _MG_4219
  • _MG_4218
  • _MG_4204
  • _MG_4202
  • _MG_4226
  • _MG_4230
  • _MG_4244
  • _MG_4248
  • _MG_4254
  • _MG_4236
  • _MG_4257
  • _MG_4267
  • _MG_4290
  • _MG_4276
  • _MG_4287