7:30 alarma.
Ignor.
8:05 trezire.

Ufff, iar am maraton matinal. La 9 urmează să mă întâlnesc cu toți ceilalți, ca să plecăm în tura de orientare. După un sprint de toata frumusețea, am reușit să ajung în stație. Locul era gol. Perfect! Am ratat plecarea! Tocmai mă pregăteam să mă întorc, moment în care îl văd pe Cătălin cu rucsacul in spate și mult mai relaxat decât mine. După calculele lui vom fi doar trei astăzi în tură, iar pe Oana urma să o culegem pe drum de la Câmpina.

Zis si făcut! Odată ajunși în Poiana Țapului, am zis să ne reîmprospătăm forțele cu o înghețată, așa că am intrat într-o cofetărie. În timp ce plăteam, privirea ne-a picat pe clienții de la mese. Numai bărbați si fiecare cu câte o bere în fața. Arată ca o cârciuma, se consuma ca într-o cârciumă, dar supriză, e o cofetărie că doar are prăjituri! Cu forțe proaspete ne reluăm drumul spre poienița unde urma sa ne instalăm tabăra. Cătălin s-a asigurat ca știm cum să folosim harta și busola și a plecat sa facă traseul. Până la întoarcerea lui ni s-au mai alăturat câțiva cursanți. Odată ajuns înapoi, Cătălin ne-a înmânat hărțile și așa am pornit cu toții în căutarea celor 8 posturi. Am plecat la un interval de 10 minute unul de altul, pe un traseu de orientare de 30 de minute. Teoretic. Cu busola și harta la purtător, eu am plecat prima. Primele repere le-am găsit relativ cu ușurintă, însă după cel de-al treilea am hoinărit 15 minute. De negăsit! Am hotărât să pornesc mai departe, în căutarea următoarelor. Pe drum m-am întâlnit cu Oana care, în ciuda faptului că pornise după mine, a reușit să mă depășească. Bravo, Cătă! Te miști repede! Am continuat împreună traseul până la postul numărul 8, care era într-o vale, la confluența a două râuri. Cel puțin teoretic. Ne-am răsucit până am reușit să găsim ceva, dar nu reperul, ci pe ceilalți colegi. Bun. Formulă completă. Hai sa continuăm căutarea. Încercam pe poteca, prin pădure și pe vale. Nici urma de râu. Și cum nu puteam rata o tura fără puțină ploaie, iată că începe să picure. Perfect! Într-un final cineva anunță că a găsit râul pe fundul văii. Coborâm cu toții cu chiu, cu vai pe panta abruptă și mergem puțin mai în amonte, iar pe un buștean vedem reperul. Îi facem o poză și fuga, fuguța prin pădure și prin ploaie spre locul de campare. totul după o oră de lălăieli prin pădure. După ce s-a oprit ploaia și am mâncat puțin, am reluat traseul, de data asta însoțiți de Cătălin, pentru a aduna posturile și pentru a vedea cum se parcurge traseul în mai puțin timp. Drumul a fost însoțit de explicațiile de rigoare și de ceva mai multă relaxare. Am realizat că toate reperele aveau un drum logic pe care eu cel puțin, din comoditate sau din inerție am preferat să îl evit . Reîntorși la locul de campare, ne-am strâns echipamentul, am facut câteva poze grandiosului masiv Bucegi și ne-am luat la revedere. Usor obosiți dar totuși plini de voioșie ne-am întors fiecare la casele noastre. Ne vom revedea curând.

Text – Cătălina Dragomir; Fotografii – Cătălin Munteanu
Poiana Țapului, Curs Montan 17 iulie 2016.